Festivalul de teatru "Copil în Europa"

ROXANA BLOJU, Membru al Juriului

EDUCAŢIE ŞI FORMARE
2013-2015, absolventă Facultatea de Arte şi Design, Timişoara, specializarea Master: Pictură-Surse şi resurse ale imaginii;
2013-2014, absolventă Modul II D.P.P.D (Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic);
2010-2013, absolventă Modul I D.P.P.D (Departementul de Pregătire a Personalului Didactic);
2010-2013, absolventă Facultatea de Arte și Design, specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative, Timișoara;

EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ

Practică:

2012, Practică de voluntariat în domeniul Artelor Decorative şi al Picturii, în cadrul Fundaţiei „Siguranţa pentru Copii în România”;
2011, Practică de voluntariat în domeniul Artelor Decorative şi al Picturii, în cadrul Fundaţiei „Siguranţa pentru Copii în România”.

Ilustrație de carte:
2011, „Colindancias”, nr. 2, Revista de la Red Regional de Hispanittas de Hungria, Rumania y Serbia, Ed. Universității de Vest, Timișoara;
2010, „Călători prin timp – Versuri”, Ed. Cacucci, din cadrul proiectului „Cărți și gânduri în dar”. 


Eveniment organizat de pentagonb Asociația Culturală PENTAGON 

și cofinanțat de CONSILIUL JUDETEAN TIMIS Consiliul Județean Timiș și PMT M Primăria Municipiului Timișoara 

Parteneri:

FITT TNTm centru cultura arta CASA DE CULTURA TMreflektor no name xCASA STUDENTILORFine Picturesimed ArtU  scoala de circ elena mazare2  pedagogic m salvaticopiii MATRIX

Co-parteneri:

Monica Macovei ecr

Parteneri media:

TVR TMRomania culturalradio tmArtVibe2 pressalert-mic west citydali art timisoreni debanatromania pozitivastiri pt copiifoto-mihai ovidan

Sponsori:

humanitas carturesti RENANIA EU  Pan by Violett 


ac pentagonB orizontal200  Susține2021 x

 

 

 

ROXANA BLOJURoxana

Un proiect:

pentagonb

Eveniment cofinanțat de:

CONSILIUL JUDETEAN TIMIS
Consiliul Județean Timiș

PMT M
Primăria Timișoara

afis final X

 


Calendar

08 Iunie 2019
premiera - 8 iunie 2019 ora 20 în Amfiteatrul din Piața Sfântul Gheorghe Spec...
05 Iunie 2019
5.06.2019 ora 18.00 - Biblioteca Județeană "Sorin Titel", secția Arte - lectura: actor...
03 Iunie 2019
Luni, 3 iunie 2019 ora 17.00 Sala 2 a Teatrului Național Timișoara- Sala de lectură -...
16 Mai 2019
Festivalul "Dansurile copilăriei"- 16.05.2019, Casa Tineretului Timișoara - membru al j...
21 Decembrie 2018
…Despre cum să fii mai darnic şi mai bun… Ediția a X-a, 21 - 24 Decembrie 2018 &n...

SUSȚINE EDUCAȚIA PRIN CULTURĂ
direcţionând 2% din impozitul pe venit

 

Alătură-te nouă!

Înscrie-te în asociaţia noastră